The SmurtAss Blog

Prima tigara. Soarele apune.

Am fost dupa tigari si paine cu bicicleta, drumul a fost destul de departe cat sa-mi aduc aminte de vremuri cand eram eu toata ziulica pe afara. Am realizat ca noi/eu nu mai impartasim lucrurile marunte care ne impresioneaza. Cand stateam la bloc, apusul ne determina sa ne asezam pe bordura, sa mancam seminte ca niste porci, sa ne dam mari cu ce avem in casa, sau sa inventam povesti, acum apusul doar imi aduce aminte de vremurile bune. Imi este dor sa mai am cu cine impartasi sentimentul “apusului” lucrurile marunte, ce-i drept atunci eram mici, acum sunt alte vremuri, alte sentimente, alte placeri, aparent mai… importante sa zic asa, dar nu sunt sigura ca ele chiar sunt importante sau o pasiune care provine din eu stiu ce frica. Un coleg mi-a zis ca “probleme ne definesc”. Pentru mine a fost ca o revelatie. Sunt total de acord. Avem o gramada de probleme, dar eu v-as sugera sa uitati de ele si sa incercati sa va agatati de lucurile marunte care va fac sa zambesc. Macar pentru un moment, macar la apus sa stati pe o bordura, sau o banca si sa simti linistea apusului. Sper sa faceti asta macar o data. Nu este doar romantic, este sfarsitul zilei cand te poti alatura prietenilor cand poti trage aer in piept ca a mai trecut o zi. Oh well astfel fiind spuse, have a good one guys 🙂

Advertisements

Haleluia for your bird Tzuchi :))

Eu acum lucru la doua proiecte si ma gandesc la al treilea. Sincer, nu ma deranjeaza catusi de putin sa lucru pana mor de somn, problema ii ca… ei bine o sa va zic. E scurta dar sper sa intelegeti esenta.

M-a rugat azi o colega sa o ajut la un mic proiect deoarece ea nu era multumita. Am incercat sa-i dau idei. Desigur nu i-au convenit si mi-a zis “dar eu asa vreau”. In acel moment mi-am adus aminte cu ce fel de clienti voi avea eu de-a face. Nu este gresit sa zici “dar eu asa vreau”… nu este gresit sa vrei… dar compromisuri tot trebuie sa se faca, si asa am inceput eu sa-i tin un mic discurs (ceva asemanator cu ce am scris eu pe blog acum ceva luni in urma) ei bine dupa ce a tipat cineva “Chris taci” si dupa ce am observat ca nu am scos “asa vreau” -ul nejustificat din gura ei… am renuntat si m-am dus la tigara.

Ideea in povestioara asta boring ii ca… scoala imi f*te mie creativitatea. La ora actuala ma simt incapabila sa cac o idee care sa-mi placa (in ambele lumi) care sa aibe sens (i’m working on it it though). De nu stiu cate ori cei care s-au dus, colegi, cu proiecte negandite, fara substanta si cu “asa vreau”-ul lor in brate, au fost laudati de profi… si mai si luau note bune. Eu sunt genul ala de persoana care vrea sa faca ceva substantial, sa ramana , macar in sufletul meu. De fiecare data am incercat sa-mi sustin ideea inainte sa-mi spuna proful ca nu e bine, mai ales cand el ma lua cu stasuri care daca vrei le poti lua linistit din carte. Repetitia este mama invataturii. Ei bine… de ce cacat sa invat ceva din care nu dau examen si care oricum daca o sa am nevoie, ma uit in carte. Fiecare are stilul lui de a invata, de a sorta informatia. Ei bine asta ii al meu. Si ar face bine sa inteleaga ca nu-mi foloseste sa-mi spuna ceva ce exista in carte… sa ma lase sa-mi sustin proiectul inainte de a-si da el cu parerea  si sa lucreze cu ideile mele… ca doar asta ii baza defapt in arhitectura… apoi vin stasurile.

In fine. I get you Tzuchi. Sunt si eu satula, frustrata si stiu ca tot ce pot face acum ii sa am rabdare… sa-mi trec toate examenele (cat de cat) si proiectele, sa treaca anii de faculta sa-mi iau diploma si apoi sa sper ca o sa-mi pot dezvolta imaginatia dupa. Din practica o sa invat mai multe si ma bazez pe asta.

Eu simt ca pot. Eu stiu ca pot. Mi-e frica… dar face parte din plan :))

So… astfel spuse… have a good one 😉

Ce am mai făcut eu și Chrys în ultimul timp? Pe blog oricum nu am mai scris niciuna dintre noi…pe SL eu nu prea mai stau… În caz că nu știați suntem studente amandouă. Ea la facultate, eu la master. Amandouă suntem îngropate în proiecte și examene.

Tot timpul am fost stresată în sesiune, nedormită și la capătul puterilor. Dar primul meu an de master parcă mă aduce la capătul răbdărilor. Așa că într-o clipă de disperare am hotărât să-mi revărs frustrările pe blogul meu. Știu știu…sună jalnic, dar aveți puțintică răbdare și poate plângerile mele or să aibă sens pentru cineva. Oricum modul acesta de a-mi inhiba nemulțumirile probabil o să mă țină de la rănirea cuiva de la școală dacă ar fi să ajung la momentul picăturii care umple paharul (glumesc…sau nu!). Deci toate relele spre bine.

Îmi amintește cineva și mie de ce fac eu master? Bine, lăsați teoria cu “facultățile au trecut pe sistemul bologna, ai nevoie de master ca să fii inginer cu drept de semnătură” bla bla… Serios, auzeam povești mai bune când eram mai mică.  Oricum dacă termini facultatea o să fii angajat sub nivelul specializării tale. Nu cred că masterul o să facă vreun miracol. Adică am unii colegi care după facultate au găsit de lucru în domeniu…să tragă la roabă. Da, chiar vorbesc serios. Bine, ăsta e cam cel mai rău lucru care se poate întâmpla, dar se poate. Poate în vreo 10 ani de zile o să avem nevoie de diploma noastră de master. Poate.

Acum o voce din capul meu îmi spune “Elena, dar tu nu o să lucrezi în țară, tu o să pleci curând (pentru că trebuie)”. Oare dă cineva din afară doi bani pe diploma noastră de master? Poate pe cea de facultate, dar master? (da, plec în altă țară din UE) Eu știu deja că ce “învățăm” noi la master e aproape egal cu zero, oare cei din străinătate ce părere au? Totuși încă am speranțe. Oricum nu pot să mă pronunț până nu ajung acolo.

E cineva pe aici care chiar crede că după ce faci facultate e util să faci și un master? În momentul ăsta eu nu văd decât “gri…gri…negru…beznă…gri…aia e o pată de alb?! No way! A nu, stai…a făcut ceva o pasăre pe facultate. Și mai zice lumea că păsările sunt proaste”.

Baftă în sesiune pt cine se simte!

Last night i was doing what i often do, which is shuffle through internet pages, remember about this and that, go from one thing to another and totally waste my time most of the times. So at a point i thought about googling the biggest obsession i ever had about a TV show: a movie series called “Legend of the Seeker”. It was cancelled like a year ago (i think my heart stopped for a  few seconds when i first found out lol) but i still google it once every couple of weeks to stay updated on it, see if it’s ever coming back, and let out some big sighs every time i watch a video or two from it.
So i decided to write about it when i was reading the forum that some very devoted fans made in order to try and bring the show back for Season 3 and more 🙂  I was going through the advices they give here to fans who want to support their favorite show. One of them was: “Please mention the show to everyone you know. Go to your friends, your family, the neighbor you like, the neighbor you never talk to, people in malls and that weird guy who always sits alone at lunch.” So i already started to plan how to tell everyone, and then everyone i know will tell everyone they know and we will slowly conquer the world mwahahaha. But first things first: gonna blog about it!
So i guess i should tell you a thing or two about it 🙂  Legend of the Seeker was made after a series of dark fantasy novels written by Terry Goodking, named “Sword of Truth” (so not your average fairytale). I actually started to read the novels after seeing the show, because waiting a week for every episode was just too much and i had to know more about what happens with Richard and Kahlan. Even if the show is different than the books, that doesn’t mean it’s not great…well actually breathtaking. The characters are the same and some like Kahlan and Denna really blew my mind off with how good they are comparing to the characters in the book.
But let’s go back a bit. Don’t know who Richard and Kahlan are? Meet them in the video below 😛

Yes, that is the LOTS trailer. First video i ever saw related to the show. To find out that it’s actually how the first episode starts. And i think that’s very relevant for it. You only need to start watching one or two episodes to be absolutely captured by it, completely hypnotized while watching an episode and left craving for more when that episode ends.
I would start a long monologue about every single character, but i think that if you’re not into it and reading something about LOTS for the first time it’s just gonna look like some geek  stressing out other people with her obsessions that no one really cares about anyway 😀 So i’m just gonna give you the short version of how obsessed i really was with this show.
When i was not watching it or reading about it…well that was only when i had to walk from one place to another because as soon as i reached my destination and had some spare time i pulled the book out of my bag and started reading Sword of Truth. So when i was walking on the street or was in a bus i was thinking about both the book’s and the show’s storyline and thinking what if at that very moment i was one of the characters.
What if i was the Mother Confessor while walking down the street in that long white dress?

Or what if i was a Mord Sith? Well then you know the whole street would be empty when i’m walking by!

Or what if i had Zedd’s powers?

Well i hope the videos say it all! Even if they’re mostly action, every character is well defined and has unique intriguing features. And i love the show not only because it’s amazing but it helped me get through a rough time in my life. I started watching this and reading the book and it got me so absorbed that everything was so much better 🙂 So what are you waiting for? Get the show and start watching it! And if it’s not your kind of movie series, recommend it to any friend who is into fantasy, they will love you (even more) for it.
And this goes to all the LOTS fans: “There is magic in patience, you know.” -Zedd


I’ve noticed that I pay more attention to my teachers when I’m drawing something i don’t think about, instead of just standing there and listen. BUT!! the best part of it… is when people look at them they see something i didn’t even noticed and it’s different for every individual. So if you see something don’t hesitate to tell/write me. 🙂

Have a good one.

“Cine ma iubeste, ma inveleste”

And i think that from now on… i will start writing in english :))

Ati incercat vreodata sa nu mai pronuntati anumite cuvinte? nici macar in gand?! gen.. “vreau”, “imi doresc”, “visez la”. Eu am incercat si nu am rezistat nici o ora… apoi am stat si m-am gandit, de ce sa renunt? mai bine as scrie toate dorintele pe foaie… absolut toate… de la cea mai mica la cea mai mare. Asa ca va provoc!

Sa o luam asa… daca ati prinde pestisorul de aur… care ar fi cea mai mare dorinta a voastra?

p.s. : Poate daca le scrieti in anonimat, se vor implini 🙂

Si daca tot va cer sa-mi scrieti dorintele.. nu mi se pare decat corect sa le scriu si eu pe ale mele…  nu-s in ordine, ci cum mi-au trecut mie prin minte.

1. Vreau o oaie

2. Vreau un cutzu

3. Ca sa primesc cutzu trebuie sa termin facutatea… Vreau sa termin facultatea

4. Vreau sa nu-mi mai pierd sosetele

5. Vreau sa tin minte

6. Vreau sa invat sa accept

7. Vreau sa ajung o arhitecta buna

8.Vreau sa-mi dedic mai mult timp mie

9. Vreau sa nu-mi mai fie lene

10. Vreau sa va citesc dorintele 🙂

Archives

Flickr Photos